Despre pielea mea

Chiar daca intruneste canoanele de proportie si zveltete a trupului, de finete a trasaturilor, ori de bogatie si culoare a parului, femeia nu poate fi cu adevarat frumoasa daca nu are un ten curat, cu o piele catifelata si neteda.

Pentru a realiza acest deziderat este necesar sa fie cunoscute temeinic structura pielii, reactiile ce pot surveni datorita factorilor diversi interni sau externi, precum si masurile, cu caracter preventiv sau curativ, ce se impun in scopul mentinerii unui ten fraged, in relatie de armonie cu intreaga noastra tinuta estetica.

Pielea sau tegumentul

Pielea sau tegumentul constituie invelisul exterior, elastic, si impermeabil al trupului — ultimul invelis de la suprafata al corpului nostru. Ea este asezata pe muschi si tesuturi ca o imbracaminte protectoare, incit, chiar la o simpla si fugara privire a ei, indica starea normala sau anormala a organismului omenesc, reflectă si inregistrează, ca un veritabil seismograf, efectele metabolice si endocrine.

Pielea este considerata o glanda endocrina cu functie secretorie si excretorie, favorizind procesul de refacere a celulelor (metabolism cutanat) si avind atit proprietatea de a absorbi diferite substante, cit si pe aceea, extrem de importanta, de a regla caldura corpului.

Suprafața pielii

Suprafata pielii este de circa 1,60 m2, iar grosimea ei nu depaseste, de obicei, 1—5 mm, in functie de natura biologica a individului si in functie de sex.

Un organ foarte fin

Pielea accentueaza aspectul estetic al trupului, dar totodata — din cauza extremei sale sensibilitati — este un organ foarte fin al pipaitului. In procesele metabolice, ea fabrica melanina (pigmentul), histamina si vitamina D. Absoarbe usor substantele prezentate sub forma gazoasa.

Pielea este ca o sonerie de alarma a organismului. Ea reactioneaza la o alimentatie nepotrivita, la variatiile bruste de clima, la boli, stressuri, la mari oboseli etc. Toate acestea ii influenteaza negativ calitatea si prospetimea, o usuca sau o ingrasa, o intuneca sau o pateaza.

Culoarea pielii

Element deosebit de important in estetica de ansamblu a corpului omenesc, culoarea pielii este conditionata de proportia pigmentilor care o compun sau, mai exact spus, de amestecul culorilor aflate in tesuturile superficiale ale ei.

In functie de acest amestec, pot fi distinse, in ceea ce priveste tegumentul, culorile galben, alb, negru sau brun inchis si rosu. Culoarea galbena este culoarea proprie a pielii. Ea este, de fapt, culoarea stratului cornos, determinata de prezenta carotinei (pigmentul galben), mai cu seama in portiunile cu mai mare grosime si in hipoderma.

Keratohialina, o substanta aflata in straturile superioare ale epidermei (in stratul granulos), determina culoarea alba, in timp ce negrul sau brunul inchis se datoreste melaninei din unele celule ale epidermei. Pielea rosie, extrem de subtire si transparenta, lasa sa se vada sangele care alimenteaza globulele rosii.

Daca intr-un organism sanatos proportia pigmentilor ce marcheaza culoarea pielii este una normala, trebuie aratat ca in anumite boli culoarea tegumentului este influentata nemijlocit de natura bolilor respective. Asa, de exemplu, coloritul pielii se modifica din cauza pigmentilor biliari (in hepatite), dar si din cauza unor boli ale inimii, boli infectioase, sau ale organelor hemato-poetice.

Se intelege de la sine ca oamenii care lucrează in medii unde se folosesc substante chimice resimt si ei o anumita schimbare a nuantei fata de culoarea obisnuita a pielii, cea determinata — cum am aratat — de proportia normala a celor patru componenti tincturali.